Sorteaza dupa:
Grid

Monthly Archives: iulie 2015

http://cristian.ebloguri.ro/wp-content/uploads/sites/8/2015/07/Multitasking-și-Legea-lui-Pareto-960x324_c.jpg

Concurs – Adina-Banea.ro


Adina Banea va invita la concurs !

Şi pentru că o prietenă mi-a sugerat un concurs nu neapărat pentru bloggeri, ci pentru cei/cele ce încă nu şi-au făcut un site personal din lipsă de timp sau din alte motive, iniţiez, iată! un concurs pentru cine-şi doreşte să scrie câteva rânduri şi să le expună mai apoi şi în mod public.

Sper că astfel, cine va câştiga, ba chiar şi alţii dintre cei ce vor participa, vor avea după aceea mai mult curaj să se extindă şi într-un blog personal, de ce nu?!?

Şi pentru că am creat o întreagă controversă cu un status despre ceea ce înseamnă a avea un stil vestimentar personal, m-am gândit că ar fi un subiect adecvat şi pentru tema acestui concurs.

Mă mai gândeam că cea mai corectă modalitate de a numi şi câştigătorul, ar fi să-l alegeţi voi.

În funcţie de numărul de like-uri la un text pe care-l ataşaţi unei poze ca şi comentariu la această postare, cu un outfit considerat de voi mişto sau..fără, cum va convine mai tare, vor rămâne doar 2 dintre participanţi, pe ultima sută de metri, iar cei ce vor dori, vor vota în mod vizibil, public, câştigătorul sau câştigătoarea concursului iniţiat astăzi.

Deci, pentru persoanele de sex feminin, articolul dvs, se va axa pe un răspuns la următoarea întrebare:

„- Ce, cum şi în ce mod reuşim să ne formăm un stil personal vestimentar, care să ne reprezinte în faţa celorlalţi ca şi personalitate?”

..iar pentru bărbaţii ce vor să participe şi ei, din dorinţa de a expune un punct de vedere vis-a-vis de cum se îmbracă femeile în general, unde greşesc pe alocuri şi de ce greşesc, întrebarea ar fi următoarea:

„- Cum va atrage atenţia o femeie datorită stilului vestimentar aparte şi ce apreciază în genere, un bărbat la o femeie, din acelaşi punct de vedere??”

Sper că veţi intra în joc! Succes!

Miza concursului, premiul, constă în bonuri în valoare de 5 milioane pentru Mall Băneasa, iar durata concursului este de..30 de zile fix!
1…2…3… Start joc! ”

Concurs se desfasoară online, pe pagina de  FACEBOOK

http://cristian.ebloguri.ro/wp-content/uploads/sites/8/2015/08/blog-960x600_c.jpg

Testimonial – Adina Banea ( adina-banea.ro)


Eu sunt o persoana ce acorda credit in general altor persoane intalnite intamplator sau..in orice alte circumstante intalnindu-ne, de amici comuni sau altfel, dar din start, asa sunt eu si-mi place asta la mine, deci eu, in genere, acord credibilitate oamenilor de prin jur. Astfel, in momentul in care am hotarat de azi pe maine, ca poimaine imi trebuie gata blogul..desi cumparasem domeniul cu vreo doi ani in urma, deci peste 2 ani si ceva cu plus de-o zi, m-am decis sa-i dau si drumul.

Astfel, am mers pe o recomandare a unei prietene, ce si-a facut curaj cu 2 zile-n urma, si era deja in curs de desfasurare publica, cu un blog la fel de personal precum al meu.

http://cristian.ebloguri.ro/wp-content/uploads/sites/8/2015/07/Multitasking-și-Legea-lui-Pareto-960x324_c.jpg

Interviu cu Michael Neatu despre „Desenul de Arhitectura In Secolul XXI”


Buna buna, sunt Michael Neatu cu pregatirea la desen si azi vom vorbi despre desenul de arhitectura in secolul XXI

Drawings-2 (1)De ce sa ma asculti pe mine cand vine vorba de desen de arhitectura?

Pentru ca in ultimii 7 ani de zile am predat desen architectural arhitectilor, studentilor la arhitectura si persoanelor care vor sa studieze arhitectura…

Am predate prin seminarii, lectii la tabla (cam ca cele de pe bancile scolii), lectii video, coaching 1-la-1, articole de specialitate…

Si am pregatit astfel zeci de student, multi care si-au continuat apoi studiile academice,

multi care si-au completat golurile in abilitati si apoi au trecut direct la profesat

sau care chiar si-au gasit joburi datorita ce au invatate de la mine.

Hai sa incepem…

Ce este desenul de arhitectura?

Desenul de arhitectura este setul de abilitati de desen pe care arhitectii in mod traditional le folosesc pentru a reprezenta ‘creatile’ lor.

Poate ai observant in filme imaginea stereotip a arhitectului care sta la planseta pentru ore si ore…

Ei, in tot acel timp el/ea deseneaza si proiecteaza…

Adica isi exprima ideile pe foaie la fel de usor cum oamenii de rand isi exprima ideile in scris…

Fluent, elegant… uneori cu o nota personala…

Cel putin asa se pretindea ca se petrec lucrurile acum 20-30 de ani..

De ce, ce este asa de diferit acum?

Odata cu evolutia calculatoarelor lucrurile stau altfel… arhitectii nu mai deseneaza fiindca proiectarea si desenul s-au despartit irevocabi… desenul de arhitectura a disparut aproape (cu toate ca in mod paradoxal vezi peste tot in cerintele de angajare, abilitate de a se exprima prin desen) si proiectarea se face aproape complet pe calculator

Crezi ca exista o diferenta intre un architect care deseneaza si unul care nu deseneaza?

In mod clar exista.

O vad tot timpul la studentii mei proaspat veniti…

Si se percepe de asemenea in arhitectura…

Daca esti atent la ce vezi/auzi/mirosi/simti..

o cladire studiata prin desen face diferenta intre un ‘spatiu’ (ceva cu valoare artistica si culturala) si inca un ‘ceva’ de duzina.

De ce arhitectii nu mai deseneaza?

Sunt trei motive mari si late pentru care asta s-a intamplat…

  1. Au aparut programe pe calculator care sunt foarte la moda pentru proiectare

Computer aided design (CAD) – arhitectura ajutata de calculator, ceea ce este un mare pas in fata pe de-o parte (tin minte cat de frustrant era cand trebuia sa tragi un desen in tus ca s ail poti preda)… cad a usurat cu mult procesul.

Programele acestea sunt foarte utile, insa au departat si mai mult distanta intre desen si proiectarea propriu-zisa.

  1. Apare iluzia ca programme care au aparut iti pot rezolva absolute toate problemele de design – de la ideile initiale la prezentare finala.

Arhitecti faimosi ca Michael Graves au zis in nenumarate randuri ca toate ideile relevante de arhitectura provin din imagini pe care le-a conturat intai in minte, apoi pe foaie. Calculatorul nu are cum sa schimbe asta fiindca procesul este prea intrinsic legat de cum functioneaza mintea umana.

  1. Nu se mai preda nicaieri o metoda de desen architectural care e contemporana cu cerintele curente ale locului de munca… privit asa este foarte ciudat sa incerci metode si tehnici care mergeau acum 30-40 de ani la ce se intampla acum…

Crezi ca se poate integra desenul de arhitectura cu ce functioneaza si se cere dpdv commercial?

Da, garantat 100%, a stii sa desenezi este cea mai buna investitie pe care o poti face in educatia ta ca architect.

Poate sa tea jute cu de la a genera idei mai repede, la a cheltui mai putini bani pe programme software exorbitant de costisitoare la a castiga clienti.

Sa-ti dau un exemplu:

Exista o gluma foarte buna (buna doar daca stii sa desenezi) in cercurile de arhitecti…

Acesta este asa: daca la o intalnire cu un posibil beneficiar ii schitezi in fata insa in oglinda, atunci il ai castigat 100% garantat drept client.

Adevarul este ca impresioneaza sa vezi un profesionist care este pasionat de ceea ce face… special in contextual in care (cum ziceam mai devreme), totul este rar

Care este caltiatea esentiala ce face diferenta intre cine are success cu desenul de arhitectura?

Cu toate ca toti elevii mei devin mai buni si progreseaza si invata foarte bine, calitatea esentiala este… (surprinzator) bunul simt

Ce bagi este ce iese.

Cand este cel mai bine sa se studieze desenul de arhitectura?

Nu exista o perioada exacta, niciodata nu e prea tarziu – poti oricand sa ai un moment de insight.

Sa te trezesti din ‘ceata’ aceea care pare extraordinar de puternica daca nu ai idée ce faci… si sa te apuci de treaba, sa tea puci de desen.

Am multi student care au inceput asa.

Dar ca sa-ti raspund la intrebare – cel mai bine desenul de arhitectura se invata ca o educatie arhitecturala pre-universitara (adica inainte sa incepi studiile academice).

Sunt facultati care cer abilitati destul de avasante in desen architectural, printer care si cele din Romania.

Cat timp tine sa faci un astfel de desen?

Depinde de desen si depinde de subiect,insa cum noi lucram pe planse mari 50×70 (am observat ca sunt cele mai facile in a exprima coerent idei), un desen complet se duce pe 6 ore de studiu…

Asta implica desen la mana libera, plus desen teu si echer (cum ai vazut probabil in filme arhitectii ce deseneaza in mod cliseu.

Ai nevoie de talent sa evoluezi in desen …sau in arhitectura?

Nu, in general faptul ca simti ‘chemarea’ de a studia acest domeniu, faptul ca vrei sa inveti este tot ce ai nevoie

Cat timp tine sa devii bun in desen de arhitectura?

Intai sa definim ce inseamna bun…

Stii cum e zicala aceea ca iti trebuie 10.000 de ore ca sa stapanesti un domeniu.

Daca arhitectura e domeniul de 10.000 de ore, atunci sa stapanesti desenul iti va lua minim 1000 de ore.

Ceea ce pare mult, insa descompus in desene inseamna 300-350 desene, adica vreo 2 ani de studio cum trebuie

Poti deveni insa si fluent in desen cu 3-6 luni de experienta.

Cu toate ca una nu o exclude pe cealalta (poate sa fie o cladire noua ce este studiata prin desen), desenul de arhitectura incepe ca un

Ai avea vreun sfat pentru vreunul din cititorii nostrii care este interesat in a invata desenul de arhitectura?

DA, apucati-va cat mai repede, nu ezitati… Problema cea mai mare a studentilor este ca se tot blocheaza in mintea lor si stau asa si analizeaza la infinit.

Apuca-te din prima de desen, serios – ia o foaie de la imprimanta, un pix sau creion…

Du-te pe site-ul meu freehandarchitecture.com , pune-ti numele si emailul, descara pdf-ul gratis apoi in 10 minute poti sa te mandresti ca ai terminat primul tau desen.

Fara complicatii, fara ‘e greu, nu stiu, nu pot’.

Babysteps si ajungi acolo

Cauta si celelalte resurse gratis pe care le-am pus la dispozitie pe site.

Iti doresc sa ai grija de tine si… spor la desen!

http://cristian.ebloguri.ro/wp-content/uploads/sites/8/2015/04/Sa-mai-avem-incredere-in-blogeri-960x636_c.jpg

eBloguri si djforparty.ro va invita la…. CONCURS !


Bloggeri si bloggerite, speram ca nu v-ati pus calculatoarele si laptopurile in cui, acum ca a venit vacanta… Pentru ca, la eBloguri, vacanta inseamna… campanii si premii!

Asadar, va convocam sa va aliniati din nou, la start pentru un nou concurs pe bloguri. De data aceasta, ii uram bun venit sponsorului Dj for Party care pune la bataie, nici mai mult, nici mai putin, un iPad mini!

Cerinte:

  • Sa aveti un blog activ, cu minim 10 postari;
  • Sa scrieti un articol pe blogul vostru, de minim 350 de cuvinte, in care sa ne spuneti de ce conteaza ca la un eveniment tip nunta/botez sa ai un pachet de sonorizare profesionala
  • Fiecare articol sa includa un link catre site-ul sponsorului www.djforparty.ro
  • Distribuiti articolele pe Facebook;
  • Nu uitati sa deveniti fanul paginii de Facebook
  • Sa mentionati faptul ca participati cu articolul la aceasta campanie de pe eBloguri.ro

Criterii jurizare:

  • Respectarea cerintelor;
  • Includerea a cel putin o fotografie de pe site-ul sponsorului;
  • Exprimarea corecta in limba romana;
  • Va fi desemnat castigator, de catre sponsor, cel mai creativ si original articol Concursul incepe pe 2 iulie si se incheie pe 1 august, ora 23.59.

Concurentii se vor inscrie in concurs prin adaugarea linkului catre articolul lor in tabelul de mai jos. Castigatorii vor fi desemnati de Dj for Party in maxim 7 zile de la incheierea concursului. Premiul va fi livrat gratuit catre castigator (daca are domiciliul in Romania), in 14 zile de la anuntarea acestuia.

Bafta si inspiratie tuturor!

Mai multe detalii  : aici

Meniu